Asigurarea locuințelor în România și Europa: Un subiect esențial pentru stabilitatea financiară

În România, subiectul unei asigurări de locuință revine în discuție doar după un incendiu, o explozie sau o inundație care face pagube majore. Timp de câteva zile se vorbește intens despre responsabilitate, despre nevoia de prevenție, despre „lecții învățate”. Apoi, totul se estompează. Riscurile însă nu dispar odată cu titlurile de presă.

Cu un grad de asigurare de sub 25%, România rămâne una dintre cele mai vulnerabile țări din Europa, deși pentru majoritatea oamenilor locuința este cea mai importantă investiție din viață. În lipsa unei polițe active, o clipă de neatenție sau un eveniment imprevizibil pot șterge cu ușurință ani de muncă și economii.

1. Cât de asigurate sunt locuințele din România

Potrivit datelor PAID România, doar 23,8% dintre locuințele din țară au o poliță PAD activă. Iar dintre acestea, doar o parte mică sunt complet protejate printr-o asigurare facultativă. Practic, peste trei sferturi dintre proprietarii din România nu ar primi nicio despăgubire dacă locuința lor ar fi distrusă de un incendiu sau o explozie.

Județe din România unde sunt cele mai multe polițe PAD în vigoare (statistică valabilă pentru 2025) sunt următoarele:

• București-Ilfov – 564 569 – 41.45 %
• Timiș – 119 675 polițe – 35.52 %
• Brașov – 95 497 polițe – 33.13 %
• Constanța – 93 720 polițe – 29.53 %
• Prahova – 94 600 polițe – 28.43 %
• Cluj – 101 124 polițe – 27.23 %
• Sibiu – 55 596 polițe – 26.64 %

La capătul opus, județele cu cele mai puține polițe PAD în vigoare în acest moment sunt următoarele:

• Botoșani – 21 251 polițe – 11.56 %
• Teleorman – 20 390 polițe – 11.77 %
• Olt – 23 467 polițe – 11.93 %
• Vaslui – 23 326 polițe – 13.04 %
• Călărași – 17 312 polițe – 13.36 %
• Mehedinți – 18 653 polițe – 14.05 %
• Gorj – 24 459 polițe – 14.77 %
• Ialomița – 17 390 polițe – 14.95 %
• Giurgiu – 18 992 polițe – 15.34 %

În România, costul anual pentru o locuinţă de circa 100.000 euro (inclusiv poliţa obligatorie PAD plus o poliţă facultativă) este de aproximativ 130-150 euro/an (adică undeva la 10-12 euro pe lună sau circa 4-5 lei/zi) – o sumă infimă în comparaţie cu valoarea protecţiei oferite. În contrast, în unele ţări vest-europene costurile pot fi sensibil mai ridicate, reflectând atât nivelul veniturilor, cât şi cultura financiară şi reglementarea pieţei de asigurări.

Acest lucru indică două aspecte semnificative:

• Pe de o parte, România oferă asigurări de locuinţă relativ ieftine ca preţ, dar contextul larg (grad redus de educaţie financiară și faptul că aceste produse sunt puțin utilizate în rândul populației) face ca beneficiul să nu fie valorificat pe deplin.
• Pe de altă parte, într‑o piaţă europeană în care protecţia locuinţelor este tratată ca o normă, diferenţele de cultură financiară, de reglementare şi de percepţie a riscurilor explică de ce în România gradul de acoperire rămâne unul dintre cele mai scăzute din regiune.

Acest decalaj cultural ne costă. România are un risc seismic ridicat, rețele vechi de gaze și apă, cartiere expuse inundațiilor, dar o cultură minimă a asigurărilor. Este o contradicție care se repetă an de an, până când o tragedie o readuce în discuție.

2. Situația din alte țări Europene

În majoritatea statelor membre UE, locuinţele individuale sunt protejate prin asigurări de locuinţă ori prin poliţe de asigurare obligatorii asociate creditului ipotecar, iar gradul de penetrare este semnificativ mai ridicat decât în România.

Dacă e să luăm țările din Europa care cheltuie cel mai mult pe asigurări (incluzând aici și asigurările de sănătate și pentru autoturisme), Olanda este de departe țara unde costul mediu de asigurare este cel mai mare, ajungând undeva în jurul valorii de 4400 de euro anual, urmați de UK cu 3900 euro, Franța cu 2800 euro, Germania cu 2600 de euro, Italia cu 2300 euro și la mare depărtare Spania, cu un cost mediu de 1200 euro. Dacă e să luăm asigurarea per proprietate, aproximativ ⅙ din costul total al asigurărilor plătite este pentru locuințe.

În total, la nivelul Uniunii Europene, ultimul eurobarometru spune că aproximativ 62% din cetățenii care au răspuns au locuințelor asigurate, fie că vorbim de asigurări obligatorii cum e cazul anumitor țări din Uniune sau de asigurări facultative.

Aceste date ale eurobarometrului legat de asigurări și pensii pentru țările din Uniunea Europeană arată că în țări ca Franța, Danemarca sau Finlanda rata de asigurare a locuinței este undeva peste 80%, iar mare parte din țările din vestul și nordul Europei au o rată de asigurare a locuinței de peste 70%, în țări precum Suedia, Țările de Jos, Austria, Luxemburg sau Spania. Germania și Belgia se încadrează la 67, respectiv 68% din locuințe asigurate.

La capătul opus, țările în care asigurarea pentru locuințe nu este o prioritate este deschisă de Letonia, Bulgaria, Grecia și Croația, unde aproximativ ⅓ din respondenți au declarat că au o asigurare pentru locuință.

Datele pe care acest eurobarometru le oferă însă sunt pe eșantioane destul de mici, undeva la 1000 de respondenți, iar obținerea de date precise pentru fiecare țară a Uniunii Europene e destul de complex, din perspectiva unei piețe dinamice și personalizate pentru fiecare țară a Uniunii Europene.

Ca exemplu, în Franța rata locuințelor asigurate este undeva la 90%, cu o bună parte a acestora având asigurări multirisc, împotriva mai multor tipuri de dezastre. Deși costurile medii oferite online sunt undeva la 400 de euro pe casă și 135 de euro per apartament, costurile diferă mult de la oraș la oraș, Parisul având case care se pot asigura cu 600-800 de euro pe an, în timp ce în Toulouse asigurarea premium este undeva la 350-400 euro pe an.

În Germania, costurile pentru asigurarea unei locuințe pot începe de la 50 euro și merg până la 300 de euro pe an pentru casele cu mai multe camere.

În Austria, asigurarea unei locuințe costă între 25 și 40 de euro lunar per locuință, în funcție de ce este asigurat, adică undeva între 300 și 480 de euro pe an, în timp ce la vecinii noștri de la vest (Ungaria) asigurarea locuinței e undeva la 150 de euro pe an.

3. PAD și asigurarea facultativă

PAD (Polița de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale) este obligatorie pentru toți proprietarii, costă între 50 și 130 de lei pe an, și oferă despăgubiri de până la 100.000 lei pentru locuințele de tip A (construcții cu structură de beton sau cărămidă arsă).

Acoperirea PAD este însă limitată la trei riscuri majore:

• cutremur,
• inundații naturale,
• alunecări de teren.

Este un instrument creat pentru situații de catastrofă, nu pentru evenimente cotidiene. Nu acoperă incendii, explozii, furturi, avarii accidentale, pagube provocate de vecini sau fenomene atmosferice. Cu alte cuvinte, protejează împotriva unor riscuri rare, dar nu și împotriva celor frecvente.

Aici intervine asigurarea facultativă de locuință, opțională, dar esențială pentru o protecție reală. Aceasta extinde acoperirea PAD și include riscuri comune precum:

• incendii, explozii și scurtcircuite,
• inundații accidentale din instalații sanitare,
• furturi, vandalism, deteriorarea bunurilor din interior,
• fenomene meteorologice extreme.

Costul unei polițe facultative standard variază între 300 și 450 de lei pe an, iar o variantă completă, care include și bunurile din locuință, poate ajunge la 600–700 lei. În raport cu valoarea unei proprietăți de 100.000 de euro, costul anual reprezintă mai puțin de 0,15% — un procent infim pentru liniștea financiară oferită.

4. Exemple care arată cât de fragilă este siguranța unei locuințe

România are în fiecare an zeci de cazuri care arată consecințele lipsei unei asigurări:

• Constanța (2022): un incendiu a distrus 94 de apartamente; despăgubiri de peste 2 milioane de lei pentru cei asigurați.
• Sibiu (2023): o explozie într-un apartament a afectat zeci de locuințe
• Timișoara (2025): o altă explozie urmată de incendiu, zeci de familii evacuate
• Oradea (2016): incendiu într-un bloc nou, despăgubiri rapide pentru cei cu polițe active.
• Neamț (2025): o casă distrusă complet de o explozie de butelie; fără poliță, familia a rămas fără nicio formă de sprijin.

Toate aceste cazuri au același punct comun: acolo unde exista asigurare de locuință, oamenii au fost despăgubiți.

5. Cum funcționează procesul de despăgubire

Procesul de despăgubire este simplu în teorie, dar eficiența lui depinde de doi factori: rapiditatea notificării și calitatea documentelor transmise.

În majoritatea cazurilor, procedura urmează aceiași pași:

1. Notificarea asiguratorului imediat după eveniment, telefonic sau online;
2. Constatarea daunelor, realizată la fața locului sau, în tot mai multe cazuri, prin aplicații digitale;
3. Evaluarea pagubelor și aprobarea dosarului;
4. Plata despăgubirii în contul beneficiarului.

Pentru daune minore — cum ar fi o inundație accidentală sau o avarie a instalației electrice — plata poate fi efectuată în mai puțin de o săptămână. Pentru evenimente majore, termenul variază între 10 și 15 zile lucrătoare.

După incendiul din Constanța, companiile care au implementat sisteme digitale de constatare au procesat despăgubirile în mai puțin de zece zile. În schimb, acolo unde comunicarea s-a făcut în format clasic, prin depunerea de documente fizice, termenul s-a extins la peste trei săptămâni.

Concluzia este clară: tehnologia scurtează timpii, dar disciplina contractuală rămâne esențială. O poliță este eficientă doar dacă este actualizată, plătită la timp și înțeleasă de client.

6. De ce românii continuă să evite asigurările

Deși datele statistice sunt cunoscute, comportamentul colectiv rămâne constant.

Într-o țară cu una dintre cele mai ridicate rate de proprietate din Uniunea Europeană (peste 95%, conform Eurostat), gradul de asigurare al locuințelor este paradoxal de mic.

Explicația ține de mai mulți factori:

• percepția riscului – românii tind să reacționeze după eveniment, nu să prevină;
• neîncrederea în sistemul de asigurări – alimentată de experiențe negative din trecut și lipsa de transparență a unora dintre companii;
• absența educației financiare – asigurarea este privită ca o cheltuială, nu ca o investiție în stabilitate;
• mentalitatea de „nu mi se poate întâmpla mie”, transmisă la scară generațională.

În plus, campaniile publice privind importanța polițelor de locuință sunt rare și punctuale. Fără o strategie coerentă la nivel național, nivelul de conștientizare rămâne scăzut.

Potrivit datelor UNSAR, România înregistrează o valoare medie a primei de asigurare facultativă de aproximativ 100 de euro pe an, printre cele mai reduse din Europa. În același timp, costurile medii de reparație după un incendiu sau o explozie depășesc de 50 de ori valoarea anuală a poliței.

7. Asigurarea prin credit – un instrument de educare financiară indirectă

Sistemul bancar joacă, fără intenție, un rol important în dezvoltarea culturii de asigurare. Majoritatea locuințelor cumpărate prin credit sunt automat acoperite de o poliță cesionată către bancă. În aceste cazuri, clienții descoperă beneficiile asigurării nu prin educație, ci prin obligație contractuală.

Deși pentru mulți pare o formalitate, acest mecanism funcționează ca o formă indirectă de educație financiară. În momentul în care o daună apare, clienții realizează valoarea protecției.

Diferențele sunt minime din punct de vedere financiar — costul prin bancă este ușor mai ridicat, dar include reînnoirea automată, verificarea și cesiunea către creditor. Pentru unii clienți, este singura formă prin care ajung să dețină efectiv o protecție validă.

După incendiul din Constanța, exemplele au fost elocvente: proprietarii cu polițe cesionate băncilor au fost despăgubiți primii. Sistemul funcționează atunci când este integrat într-o procedură mai largă, predictibilă și automatizată.

Pentru restul pieței, însă, responsabilitatea rămâne individuală.

8. România între două riscuri: dezastrele naturale și lipsa culturii de protecție

România este o țară cu un risc natural ridicat și o infrastructură urbană eterogenă. Zonele seismice, blocurile vechi și instalațiile depășite tehnic amplifică vulnerabilitatea. În mod ironic, exact aceste segmente de populație — cele mai expuse — au cel mai scăzut grad de asigurare.

În lipsa unei educații financiare consolidate, reflexul de a proteja locuința printr-o poliță rămâne slab.

Problema nu este doar economică, ci și structurală. Încrederea scăzută în instituțiile financiare determină reticență, iar această reticență întreține cercul vicios al neasigurării.

În ultimii ani, reprezentanții industriei au încercat să schimbe această percepție prin campanii de informare. PAID România și UNSAR au publicat periodic statistici și exemple concrete pentru a demonstra beneficiile acoperirii. Rezultatele sunt însă lente.

În lipsa unui efort coordonat între autorități, instituții financiare și educație publică, nivelul de protecție al locuințelor rămâne disproporționat față de riscurile reale.

9. Concluzie

România nu duce lipsă de riscuri, ci de anticipare. De fiecare dată când o tragedie lovește – o explozie, un incendiu, o inundație – discuția despre asigurări reapare în spațiul public pentru scurt timp, apoi dispare.

O asigurare de locuință nu este o cheltuială, ci o componentă a stabilității financiare personale. Polița PAD oferă o protecție minimă, gândită pentru dezastre naturale. O asigurare facultativă extinde această protecție către riscurile reale ale vieții cotidiene.

Costul ei este redus, dar valoarea devine inestimabilă în momentul în care un eveniment lovește.

Statisticile, rapoartele și exemplele arată același lucru: acolo unde există o poliță activă, pierderea este temporară; unde nu există, ea devine definitivă.