Timpul estimat pentru citire: 5 minute

5 mituri despre creditele ipotecare și cum putem evita să cădem în capcana miturilor despre credite care se dovedesc a nu fi reale

În domeniul în care activăm întâlnim des diferite mituri despre creditele ipotecare. În rândurile care urmează am dori să vă prezentăm câteva dintre cele mai des întâlnite mituri în decursul anilor.

1) În 30 de ani plătesc dublu.

Este adevărat că în 30 de ani plătim mai mult decât dublu la dobânzile de acum, dar și la o rată a inflației de 3% pe an, ceea ce am putea spune că este extrem de optimist, devalorizarea banilor tot depășește valoarea pe care am plăti-o băncii. La o rată medie a inflației de 5% pe an, banii s-ar devaloriza în 30 de ani de 4,3 ori, adică cu 430%, sau, altfel spus, banii și-ar pierde aproape 77% din valoare.

Propunerea ar fi să privim lucrurile din perspectiva celor 30 de ani trecuți, nu a celor 30 de ani care stau să înceapă. Tot ce contează este cu ce ne alegem la final. Inflația poate fi cel mai bun prieten al unui posesor de credit ipotecar.

2) Dacă m-au respins două banci, o va face și a treia

Băncile au dobânzile relativ asemănătoare, acceptă acelasi grad de îndatorare și acordă pe aceeași peroadă creditele. Și atunci care este diferența dintre bănci?

Am putea crede că produsul pe care îl vând băncile sunt banii, dar adevăratul lor produs sunt serviciile. Și aici băncile pot prezenta diferențe considerabile.

Există condiții peste care nicio bancă nu trece. De exemplu, dacă clientul are întârzieri mari înregistrate în biroul de credit, sau dacă nu are venituri fiscalizate.

Dar diferențele dintre bănci pot fi semnificative, variind de la tipurile de venituri acceptate, la imobilele eligibile și chiar la documentația solicitată. Am avut cazuri în care clientul a fost respins și de 5 bănci înainte să i se aprobe un credit ipotecar în cele din urmă.

În astfel de cazuri, este recomandat să apelați la un broker de credite. Aceștia au experiență și pot scuti clientul de multe bătăi de cap, găsind soluții chiar și pentru dosare dificile.

3) Odată luat un credit pe 30 de ani, voi rămâne dator până la bătrânețe

Ce este cu adevărat surprinzător este că durata medie a creditelor în Romania se apropie de 10 ani. Asta pentru că veniturile au crescut și oamenii au achitat în avans sume mai mari, sau au vândut imobilul pentru a-și lua ceva mai spațios sau în altă zonă, sau le refinanțează în condiții mai bune.

Este important să ne gândim că, deși contractul este pe termen lung, există posibilitatea de a plăti anticipat sau de a refinanța. De asemenea, chiar dacă creditul se plătește pe toată durata sa, la final rămânem cu imobilul achitat.

4) Dacă nu sunt client VIP, banca mă va trata diferit

Contrar credinței populare, băncile analizează dosarele de credit cu același mod fie că vorbim de un client cu venit minim pe economie, fie că vorbim de un om de afaceri sau director de multinațională. Ba din contră, sunt șanse ca banca să fie mult mai riguroasă în analiză atunci când vine vorba de sume mai mari pentru simplul fapt că și riscul este mai mare pentru ea.

Este important să știm că băncile apreciază clienții conștiincioși, chiar dacă au venituri mai mici. Menținerea unui comportament financiar responsabil poate îmbunătăți considerabil relația cu banca.

5) Dacă am ipotecă pe imobil, nu voi mai putea vinde imobilul până la terminarea creditului

Există convingerea că atâta timp cât banca are ipotecă pe un imobil, acel imobil aparține băncii. Ceea ce nu este adevărat. Desigur că pentru multe lucruri avem nevoie de acordul băncii. Fie că vrem să îl închiriem, fie că vrem să facem un sediu social pentru o firmă sau poate vrem să aducem modificări în ceea ce privește compartimentarea sa.

La fel este și în cazurile în care avem un cumpărător care dorește să cumpere imobilul la rândul său printr-un credit ipotecar. Băncile fac un schimb de adrese pentru a se asigura că mutarea ipotecii dar și schimbarea proprietarului se face ținând cont de principiul prudenței.

Chiar și pentru imobile dobândite prin programele guvernamentale Prima Casă sau Noua Casă, Fondul de Garantare își dă acordul de înstrăinare chiar dacă creditul nu a depășit durata de 5 ani pentru care este înscrisă interdicția.

O altă metodă de a vinde este prin încasarea unui avans cu care să se stingă creditul ipotecar, imobilul rămânând astfel fără sarcini în CF.

Înainte de a vinde imobilul, este recomandat să consultăm un specialist (notar, avocat, broker de credite sau reprezentant bancă) pentru a ne asigura că toate procedurile sunt corecte și că tranzacția se desfășoară fără probleme.

Concluzie

Dacă ar fi să rezumăm totul la un singur sfat, acela ar fi să nu gândim emoțional sau să o facem cât mai puțin în acest fel.

Întrebări frecvente (FAQ)

De ce îmi cere banca aceste informații sau documente?

Un alt mit este acela că băncile sunt 100% raționale. De exemplu, o bancă poate cere o declarație separată privind starea civilă deși clientul a prezentat un certificat de căsătorie și a declarat starea civilă în cerere. Sau poate cere documente privind un concediu medical deși clientului nu i se pare justificat. Sunt destule cazuri în care băncii i se poate demonstra că a greșit și sunt cazuri în care pur și simplu nu avem de ales decât să furnizam băncii documentul cerut. În unele cazuri nu înțelegem noi raționamentul, iar în altele nu are importanță. Ce este important este aprobarea dosarului de credit ți este singurul lucru la care lucrează orice broker de credite.

Am auzit că o bancă a aprobat un credit unei cunoștințe deși nu a trebuit să îndeplinească aceleași criterii ca și mine. Este adevărat?

Răspunsul este NU. Avem clienți care au auzit de la cunoștințe ca li s-a aprobat deși aveau întârzâieri, sau că nu s-a ținut cont de anumite minusuri. Experiența ne-a arătat că multe situații nu au fost înțelese bine chiar de către persoana care le relatează. Băncile aplică aceleași criterii tuturor.