Timpul estimat pentru citire: 3 minute

 

📌 Ce este creditul de construcție?

Creditul de construcție pentru casă este un credit ipotecar/imobiliar, a cărui destinație este construcția de locuințe.

 

 

 

📌 Diferențele dintre un credit ipotecar standard prin care se poate achiziționa o proprietate finalizată și creditul ipotecar de construcție:

  • perioadă mai lungă de timp pentru analiză și aprobare, 
  • dosarul este mai complex, din punctul de vedere al documentelor depuse spre analiză.
  • acordarea banilor se face in minim două tranșe, în funcție de etapele de construcție
  • în funcție de bancă, construcția se poate face cu o firmă autorizată sau în regie proprie
  • trebuie să aduci în garanție un teren intravilan (cel pe care se va construi casa), fie în proprietatea ta, aibă certificat de urbanism, să existe emisă o autorizație de construcție și un deviz de lucrări și execuție avizat de o firmă specializată sau de un diriginte de șantier autorizat.
  • vârsta, între 21-75 ani
  • dobânzile pot fi fixe sau variabile 
  • avansul standard începe de la minim 15%, iar în anumite situații în funcție de bancă, avansul poate fi constituit și de terenul adus în garanție, cel pe care se va construi

 

📌 Pașii de analiză pentru acest dosar sunt:

  • se analizează veniturile participanților la credit (solicitant sau codebitor), urmând a se acorda preaprobarea financiară
  • se prezintă actele referitoare la teren și construcția viitoare, iar acestea sunt analizate de departamentul juridic al băncii 
  • se efectuează evaluarea terenului și a construcției viitoare, iar după se emite raportul de evaluare, banca îl analizează, își dă acordul juridic pe el sau nu; aprobă final dosarul tău.
  • se semnează la notar un prim act de ipotecă asupra terenului
  • utilizarea banilor din creditul pentru construcție se va putea efectua pe toată perioada de valabilitate a autorizației de construire
  • banii se vor vira:

        ➡️ în contul clientului, în cazul în care se alege efectuarea lucrărilor în regie proprie

        ➡️ în contul firmei de construcții dacă lucrările se vor efectua cu o firmă specializată

  • după utilizarea fiecărei tranșe de bani, pentru a putea elibera următoarea tranșă, se vor urmări 2 aspecte: gradul de acoperire cu garanții și prezentare de acte doveditoare (facturi, chitanțe, etc)

 

📌 La finalizarea lucrărilor, se vor întocmi:

  • procesul verbal de recepție finală
  • certificatul de performanță energetică (data emiterii acestuia trebuie să fie anterioară sau cel mult aceeași cu data procesului verbal de recepție finală)
  • dosarul cadastral refăcut (teren și construcție)
  • încheiere de intabulare teren și construcție eliberată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
  • extrasul de informare de Carte Funciară (teren și construcție)
  • un raport de evaluare final
  • asigurarea PAD și Facultativă a imobilului finalizat, adus în garanție și cesionată în favoarea Băncii, pe durata creditului (dacă acesta face obiectul garanției creditului)
  • după ce construcția este finalizată se va semna la notar contractul de ipotecă

 

📌 Bine de știut!

După aprobarea și semnarea contractului de credit clientul va plăti rate raportate la valoarea fiecărei tranșe de credit acordate de bancă.