Timpul estimat pentru citire: 4 minute

Achiziționarea unei locuințe este un pas important, iar un credit ipotecar este o opțiune populară pentru a transforma acest vis în realitate.

Dar ce presupune acest tip de credit și ce proprietăți poți achiziționa cu el? În acest articol, vom explora criteriile de eligibilitate și tipurile de proprietăți pe care le poți cumpăra cu un credit ipotecar.

➡️ Când aplici pentru un credit ipotecar de achiziție a unui imobil, ține cont de următoarele:

  • Ai între 20 și 60 de ani
  • Venitul tău net lunar încasat și raportat la ANAF este de cel puțin 2500 lei
  • Contractul tău de muncă este pe perioadă nedeterminată
  • Ai minim 12 luni vechime totală în muncă, nu ai întreruperi în muncă mai mari de 30 de zile pe parcursul ultimelor 12 luni și ai minim 3 salarii încasate și raportate la ANAF la ultimul angajator (4 luni calendaristice)
  • Ai un avans de minim 15% din prețul de vânzare al proprietății pe care dorești să o cumperi

➡️ Ce proprietăți poți achiziționa cu un credit ipotecar?

Un credit ipotecar este acel credit pe care o bancă sau un IFN îl va acorda pentru cumpărarea unei proprietăți cu destinație rezidențială. Adică acel tip de proprietate care va fi casa în care locuiești tu și familia ta. Există și excepții, caz în care o bancă poate finanța achiziția unei proprietăți care va reprezenta doar o investiție imobiliară.

O bancă nu va finanța un credit ipotecar pentru proprietăți care vor avea destinație comercială, cum ar fi sediul unei firme, spațiul unde se va amenaja un magazin, un depozit sau un birou.

📌 Important:

Fii atent la faptul ca băncile nu acorda credite pentru imobile care sunt înscrise într-o categorie de risc seismic.

Actele de proprietate cerute în general de bancă atunci când acordă un credit ipotecar sunt:

  • actul de proprietate (ex. contract de vânzare, certificat de moștenitor, act de donație, act de adjudecare, etc.)
  • Încheierea de intabulare (Actul care atestă că proprietatea a fost înscrisă în Cartea Funciară pe numele vânzătorului)
  • Releveul (schița interioară a proprietății)
  • Planul de amplasament și delimitare (schița zonei în care este construită proprietatea, cu detalierea vecinătăților imobilului)
  • Extrasul de carte funciară (documentul emis de Cartea Funciară în care sunt detaliate informații legate de părțile componente ale proprietății, de istoricul de dobândire, sarcini și ipoteci pe care proprietatea le poate avea în favoarea unei instituții de credit sau persoane fizice)
  • Certificatul de eficiență energetică

➡️ Cumpărarea unei locuințe este una dintre cele mai importante investiții pe care o persoană le va face de-a lungul vieții. De aceea, atunci când vrei să accesezi un credit ipotecar trebuie să ai în vedere următoarele taxe și comisioane:

  1. Taxa de evaluare a proprietății cumpărate. Această cheltuială este în jur de 500 lei dacă este apartament și pana la 1000 lei dacă este casa cu curte
  2. Comisionul de analiză a creditului ipotecar. Unele bănci nu aplică un astfel de comision, dar altele pot percepe până la 900 lei pentru analiza dosarului
  3. Taxa de înscriere a gajului pe conturile curente deschise la banca o dată cu accesarea creditului în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM). În prezent valoarea acestei taxe este de 86.7 lei
  4. Comisionul de transfer al banilor din credit către vânzător. Acest comision diferă de la o bancă la alta, în funcție de lista de taxe și comisioane, dar în general, pentru un transfer făcut în lei, comisionul perceput pentru un “ordin de plată simplu” nu ar trebui să depășească 50 de lei

Dacă în schimb cumperi o proprietate pentru care vânzătorul are în derulare un credit ipotecar și o ipotecă la o altă bancă, transferul banilor se va face prin “ordin de plată condiționat”, iar costul acestuia, pentru emitere și încasare, în funcție de valoarea creditului transferat, poate ajunge și la aproximativ 400 lei.

5. Taxele notariale, percepute de un birou notarial pentru autentificarea contractului de vânzare și a contractului de ipotecă semnat cu banca. Acest cost poate fi diferit de la notar la notar, dar principalul factor care influențează valoarea acestor taxe este valoarea contractului de vânzare (prețul casei) și valoarea contractului de ipotecă (valoarea creditului ipotecar).

Dacă ne vom raporta la taxele notariale minime pe grila notarială, pentru un contract de vânzare de 100.000 de euro și un contract de ipotecă de 85.000 de euro, vei plăti taxe notariale totale de aproximativ 8.000 lei

Concluzie

Un credit ipotecar oferă oportunități variate în ceea ce privește achiziționarea de proprietăți. Indiferent dacă îți dorești o casă confortabilă, un apartament în centrul orașului sau o investiție imobiliară, creditul ipotecar poate fi cheia pentru a-ți îndeplini visul.

Hai pe 123credit.ro și descoperă exact cât de mult poți împrumuta.

Întrebări frecvente (FAQ)

1. Pot folosi un credit ipotecar pentru a cumpăra o proprietate comercială?

Nu, creditele ipotecare sunt destinate în principal achiziționării de proprietăți rezidențiale. Băncile nu acordă credite ipotecare pentru imobile cu destinație comercială.

2. Sunt acceptate proprietățile cu risc seismic pentru credite ipotecare?

Nu, majoritatea băncilor nu oferă credite ipotecare pentru imobile care se află într-o categorie de risc seismic.

3. Ce taxe notariale trebuie plătite pentru un credit ipotecar?

Taxele notariale variază în funcție de valoarea contractului de vânzare și a contractului de ipotecă, dar acestea pot ajunge la aproximativ 8.000 lei pentru o locuință de 100.000 de euro.