Timpul estimat pentru citire: 3 minute

solicitare credit

 

Atunci când aplici pentru un credit, există mai mulți factori pe care banca îi va lua în considerare. Solicitarea ta de credit poate fi respinsă din diverse motive, dar te poți pregăti din timp pentru a-ți îmbunătăți șansele de aprobare. Iată câteva motive frecvente pe care băncile le iau în considerare atunci când resping solicitarea de credit și cum poți evita aceste probleme.

 

 

Lipsa bonității

Conceptul de bonitate se referă la capacitatea de a achita la timp și în întregime obligațiile financiare, cum ar fi ratele creditului și dobânzile aferente. Banca evaluează bonitatea solicitanților analizând următoarele aspecte:
✅ Datoriile bugetare;
✅ Popriri pe cont;
✅ Raportări negative la Biroul de Credit;
✅ Istoricul de plată – întârzieri, penalizări, respectarea termenelor creditelor anterioare;
✅ Rambursările anticipate;
✅ Gradul de îndatorare.
În general, solicitarea unui credit nou este respinsă dacă ai deja prea multe credite active. Pentru a-ți îmbunătăți bonitatea și șansele de aprobare a creditului, este recomandat să-ți consolidezi creditele într-un singur împrumut sau să ajustezi termenii de plată pentru creditele deja existente.

Scorul FICO prea scăzut

Scorul FICO este un indicator utilizat pentru a evalua acordarea creditelor, în special cele de nevoi personale. Scorul FICO variază între 300 (foarte slab) și 850 (excelent), iar pentru ca solicitarea ta să fie aprobată, ar trebui să ai un scor de cel puțin 600. Dacă scorul tău este sub această valoare, banca ar putea respinge solicitarea de credit. Scorul FICO este influențat de istoricul tău de plată, creditele active și tipurile acestora și de câte solicitări de credit ai făcut în trecut. Pentru a avea un scor FICO cât mai mare, este indicat să plătești ratele la timp, să-ți gestionezi responsabil datoriile și să nu faci prea multe solicitări de credit într-un interval scurt de timp.

Contractul de muncă

Unul dintre cele mai importante aspecte pe care banca îl ia în considerare atunci când analizează solicitarea unui credit este dacă ai un venit stabil. Un contract de muncă pe perioadă nedeterminată poate dovedi faptul că îți poți plăti obligațiile financiare la timp deoarece ai un venit regulat și constant. De asemenea, băncile vor analiza și istoricul tău de angajare. Dacă nu ai perioade lungi de timp în care nu ai avut un loc de muncă stabil, acest lucru poate favoriza aprobarea unui credit.

Dacă totuși ai un contract de muncă pe termen determinat, dar cu o istorie solidă de plată, sau ai venituri constante din alte surse (drepturi de autor, PFA), există totuși șanse ca banca să nu respingă solicitarea unui credit. Pentru a analiza situația ta financiară și a-ți crește șansele de aprobare a creditului, te invităm să ne contactezi pentru o consultanță gratuită. Putem identifica împreună modalități de îmbunătățire a profilului tău financiar și să discutăm opțiunile de credit disponibile pentru tine.